M/V RIM, un cargou cu o capacitate de 4.800 tone, a fost capturat in nord-vestul Golfului Aden, la sud de coastele Yemenului, de aproximativ 30 de atacatori.
"Piratii aflati la bord cer trei milioane de dolari pentru a elibera nava si pe cei zece sirieni membri ai echipajului", a declarat pentru AFP responsabilul programului de asistenta pentru marinari, Andrew Mwangura, aflat la Mombasa, in sud-estul Kenyei. "Ameninta ca vor ucide ostaticii", a subliniat Mwangura, potrivit NewsIn.
Proprietate a companiei libiene White Sea Shipping, cargoul a plecat din Romania. Deocamdata, nu exista informatii despre natura incarcaturii sau despre destinatia navei. Cargoul nu s-a inregistrat la autoritatile care asigura supravegherea acestei zone din Oceanul Indian.
Dupa ce a fost capturat, cargoul M/V RIM a fost transportat initial de rapitori in largul apelor localitatii Lasqorey, intre regiunile autoproclamate autonome Somaliland, din nord-vestul Somaliei, si Puntland, din nord.
Ministerul roman de Externe a confirmat la 4 februarie ca la bordul cargoului libian se afla un marinar roman.
In prezent, doi marinari romani se mai afla la bordul navei sub pavilion britanic St. James Park, care a fost capturata de piratii somalezi la sfarsitul lunii decembrie in Golful Aden. O alta nava sub pavilion britanic, Asian Glory, la bordul caruia se afla doi romani, si care transporta masini din Singapore la Jeddah, in Arabia Saudita, a fost capturata de piratii somalezi in 1 ianuarie.
La inceputul lunii februarie, piratii au cerut o suma record pentru rascumpararea Asian Glory, 15 milioane de dolari, si alte trei milioane pentru St James Park.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Piratii somalezi au facut o oferta pentru eliberarea cargoului libian.