Doua replici puternice s-au produs in Chile, cu magnitudinea de moment de 6,9 si 6, in aceeasi regiune in care, cu cateva minute mai devreme, se produsese un seism de 7,2, informeaza USGS.

Seismul de 7,2 produs la ora locala 11.39 (16.39, ora Romaniei) a fost urmat de un cutremur cu magnitudinea 6,9, la distanta de sase minute, produs la o adancime de 44,4 kilometri in regiunea Libertador O'Higgins, relateaza NewsIn, citand AFP.

Epicentrul a fost localizat la 140 kilometri sud de Valparaiso.

Dupa alte 11 minute a urmat o noua replica, 6 magnitudine de moment, care s-a produs la o adancime de 32 kilometri, avand aproximativ acelasi epicentru ca cel precedent.

Pe scara magnitudinii de moment, un cutremur mai mare de 6 este considerat puternic.

De asemenea, un alt seism de 5,1 magnitudine de moment s-a produs la ora locala 09.44 si a avut o magnitudine de 5,1, potrivit USGS.

Acesta a avut loc in regiunea Araucania. Epicentrul a fost localizat la 90 kilometri est-nord-est de Temuco, la o adancime de 56,1 kilometri.

Replicile s-au produs in timp ce noul presedinte Sebastian Pineda era investit in functie in Parlament. La acest moment, parlamentul chilian din Valparaiso a fost evacuat, in urma alertei de tsunami.

Pagube uriase dupa cutremurul din Chile: Intre 4 si 8 mld. de dolari