Discutia a avut loc vineri dimineata in biroul mediatorului Republicii, la Paris, "un loc neutru", a explicat Veil. "Discutia a durat 20 de minute, judecatorul nu i-a adresat nicio intrebare", a adaugat acesta.
Chirac a fost deja trimis in justitie in octombrie intr-un alt dosar, privitor la presupuse slujbe fictive in primaria din Paris, oras al carui primar a fost din 1977 pana in 1995. Chirac, in varsta de 76 de ani, a fost protejat juridic timp de 12 ani prin functia pe care a ocupat-o in fruntea statului, dar, dupa ce a revenit la statutul de cetatean obisnuit, el a fost inculpat la 21 noiembrie 2007 pentru "deturnare de fonduri publice" in acest dosar al unor presupuse angajari de complezenta, platite de cabinetul primarului Parisului, fotoliu pe care Chirac l-a ocupat din 1977 pana in 1995. De aceste angajari ar fi beneficiat, in realitate, partidul lui Chirac.
Fostul presedinte, care a condus Franta intre 1995 si 2007, are in acelasi dosar o decizie de neincepere a urmaririi penale pentru fals in acte publice, aminteste NewsIn.
Ancheta intreprinsa vizeaza 35 de presupuse locuri de munca fictive in perioada 1983-1998, adica de la inceputul celui de-al doilea mandat al lui Chirac la Primarie pana la primii trei ani ai mandatului succesorului sau, Jean Tiberi. Printre presupusii beneficiari ai acestor slujbe fictive figureaza un fost prefect, banuit ca a avut un sofer platit de cabinetul primarului Parisului. Este singurul contract semnat de Jacques Chirac personal.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Jacques Chirac, adus in fata justitiei.