O comisie a Senatului a examinat proiectul de a renova un fost monument local de pe esplanada centrala din Washington, in prezent neintretinut si nepus in valoare si de a-l tranforma intr-un loc de omagiere a celor peste 100.000 de americani care au cazut in lupta in timpul Primului Razboi Mondial, potrivit NewsIn.
Insotit de fiica sa, Susannah, Buckles, care se deplaseaza intr-un fotoliu cu rotile, a venit din West Virginia pentru a petrece mai multe ore in Congres. "Ce ar trebui sa spun?", a intrebat el la tribuna, cand i-a fost dat microfonul. "Ah, da, monumentul. Este o idee excelenta!", sopteste el, provocand un val de rasete.
"Avem nevoie de un monument national pe Mall", esplanada de trei kilometri lungime care leaga cladirea de Congresului de Abraham Lincoln Memorial, a pledat fiica fostului luptator, explicand ca tatal sau s-a implicat in aceasta cauza dupa ce a vazut in 2008 coloanele in paragina ale monumentului.
Acest proiect de renovare este in concurenta cu o alta propunere depusa de un senator de Missouri, pentru a acorda unui monument existent statut national. Circa 4,3 milioane de americani au luptat in Primul Razboi Mondial.
Buckles, care a mintit in legatura cu varsta sa pentru a se inrola si a debarcat in Franta, la 16 ani, a participat si la al Doilea Razboi Mondial. El a fost capturat de japonezi si a fost inchis timp de trei ani in lagar.
In 1999, Presedintele francez Jacques Chirac i-a decernat Legiunea de Onoare.
"Este inca in forma. Nu aude bine, dar ii place inca sa citeasca si face exercitii fizice in fiecare zi", a spus fiica lui.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ultimul supravietuitor american al Primului Razboi Mondial vrea un monument la Washington.