Londra, Munchen si Monaco au consacrat deja expozitii acestei aventuri artistice, una dintre cele mai indraznete ale secolului XX, care va fi celebrata si la Paris si la Monaco, principalele sale spatii de activitate, noteaza NewsIn.

La Théatre du Chatelet din Paris, Baletul rus a performat pentru prima data, in mai si iunie 1909. Fondatorul, Serge Diaghilev (1872-1929), "mecena fara bani" cum se definea el insusi, mai adusese baletul in Paris intre 1906 si 1908, cu reprezentatii ca "Boris Godounov" de Mussorgski. Diaghilev a privilegiat dansul, mai putin costisitor decat opera. Decoratorul Alexandre Benois l-a convins ca "baletul este cea mai interesanta forma de arta care, prin miracol, a supravietuit in Rusia atunci cand a disparut de oriunde altundeva".

In doua decenii (1909-1929), trupa lui Diaghilev a creat 60 de piese, reinnoind baletul clasic si punand un pariu pe o "arta totala", unde dansul intalneste muzica si artele plastice.

Din 1911, Baletul rus a calatorit in Europa, America de Sud si Statele Unite. "La Baletul rus este elanul, fertilitatea. Au calatorit pentru a merge sa cucereasca un nou public si o noua forma a dansului. Cred ca au fost primii clasici moderni", spune directoarea Operei din Paris, Brigitte Lefèvre.