Vaticanul critica pelicula "2012" despre sfarsitul lumii anuntat de civilizatia Maya: Ziarul oficial al Vaticanului, L'Osservatore Romano, face o cronica a peliculei "2012" , in care, printre alte locuri, sunt distruse Capela Sixtina si Piata Sfantul Petru, considerand ca acesta combina arheologia si istoria pentru a suscita noi temeri si a manipula, scrie NewsIn.

Publicatia Sfantului Scaun comenteaza pelicula, prezenta de vineri in Italia, spunand ca cinematografiei inca ii place apocalipsa, desi "am trecut deja cu bine de fatidicul mileniu".

"Acum pur si simplu arheologia si istoria se aliaza pentru a suscita noi temeri si pentru a manipula stramosii, incepand cu calendarul vechii civilizatii maya, unde este semnalat ca sfarsit al ultimului ciclu 20 decembrie 2012 (20122012)", scriu jurnalistii Vaticanului.
"Sfarsitul lumii si al umanitatii?, noi ceruri si nou pamant?, regenerare sau distrugere totala?" se intreaba publicatia, care adauga ca regizorul german, specialist in filme de proportii enorme, care a regizat si "Independence day" si "The day after tomorrow", inchide trilogia cu "cel mai teribil si spectaculos dintre toate -2012".

In pelicula dispar orase intregi, iar vulcani si cratere de 1.500 de metri devasteaza continentele si sunt distruse Capela Sixtina si Piata Sfantul Petru, in timp ce cardinali si credinciosi se roaga.

"Saraca planeta, saraca umanitate" scrie ziarul, care adauga ca este vorba despre un spectacol fara limite, care a costat 260 de milioane de dolari. Ziarul semnaleaza ca Emmerich incepe astfel o noua era pentru Hollywood, intorcandu-se la Noul si Vechiu Testament, la Noe, la Arca si la muntele Ararat, pentru ca apoi sa apara un petic de umanitate cu toate pacatele sale, obligata sa o ia de la capat.

"2012", care a avut premiera in Romania pe 13 noiembrie, este o aventura despre un cataclism global care aduce sfarsitul lumii, insa in acelasi timp povestea luptei eroice a unor supravietuitori. In pelicula, Emmerich pune elemente specifice filmelor cu dezastre, printre care si distrugerea simbolurilor nationale precum statuia lui Iisus din Brazilia, Big Ben-ul, Casa Alba, Turnul Eiffel sau Piata Sf. Petru, adaugand o serie de efecte speciale spectaculoase.

Calendarul maya prezice ca 2012 va fi momentul in care existenta pamantului se va termina. Din distributie fac parte John Cusak, Amanda Peet, Danny Glover, Thandie Newton si Oliver Platt.