"Al-Qaida a difuzat recent o inregistrare video in care Germania este amenintata clar", a anuntat pe site Departamentul de Stat american, care le cere "cetatenilor americani sa (....) fie in permanent in garda" in timpul calatoriilor in Germania, relateaza AFP, potrivit NewsIn.

"Americanilor li se cere sa supravegheze presa si sa evalueze nivelul de securitate atunci cand merg in locuri publice si intentioneaza sa mearga la hoteluri, restaurante" sau spectacole, adauga Departamentul de Stat.

Intr-o inregistrare video in germana, publicata in urma cu circa 10 zile, un barbat care se prezinta drept Abou Talha afirma ca germanii vor avea o "trezire dureroasa" dupa alegerile de duminica, in cazul in care acestea sunt castigate de Merkel.

Barbatul isi indeamna "fratii" sa "ramana departe de locurile care nu sunt vitale timp de doua saptamani dupa alegeri, daca poporul german nu se hotaraste sa isi retraga soldatii din Afganistan".

Germania, condusa din 2005 de o ampla coalitie, are 4.200 de soldati desfasurati in Afganistan.