Potrivit unui raport intern al CIA, dat publicitatii luni de Departamentul de Justitie al SUA, persoana care-l interoga pe Sheikh Mohammed i-ar fi zis acestuia ca, daca nu ofera informatii despre atentat, copii lui vor fi ucisi, informeaza cotidianul britanic The Telegraph.

Un alt reprezentant CIA a incercat sa-l convinga pe detinut ca mama sa va fi violata in fata lui. Acesta a negat ca ar fi zis asa ceva islamistului.

Documentul detaliaza conditiile in care a fost interogat un alt membru marcant al-Qaida, Abdel Rahim al-Nashiri, principalul suspect in atentatul impotriva navei americane USS Cole - comis in octombrie 2000 in largul coastelor Yemenului. Mai intai a fost amenintat cu un revolver indreptat catre capul sau, apoi cu o bormasina. "Interogatorul a intrat in celula si a pornit bormasina pentru a-l speria pe detinut, care era gol, doar cu o cagula pe cap", scrie in raport inspectorul general. El precizeaza ca bormasina nu l-a atins nicio clipa pe prizonier, potrivit AFP, citata de NewsIn.

Altadata, un traducator i-a spus intr-o araba dialectala, cu un ton si accent particular: "am putea s-o facem pe mama ta sa vina aici" si "iti putem determina familia sa vina aici".

Raportul, scris in 2004, a iesit la iveala dupa ce Consiliul American pentru Libertati Civile a facut presiuni si a depus o petitie legala.

Toate aceste practici de intimidare si tortura a detinutilor sunt acum investigate de o comisie, numita de Procurorul general al Statelor Unite, intreaga ancheta fiind aprobata de presedintele american Barack Obama.

Cert este ca in ultimul timp ies la iveala niste metode de interogare a potentialilor teroristi in contradictie cu toate drepturile omului.