Volumul, care dateaza din 1925, este dedicat lui Georg Maurer, pe care Hitler l-a intalnit in inchisoarea de la Landsberg, dupa ce fost condamnat pentru tradare, in urma loviturii de stat in Bavaria, din 1923. Maurer era un responsabil nazist local, de care Hitler s-a despartit dupa ce acesta a furnizat o lista cu simpatizanti nazisti unei publicatii marxiste. Autoportretul lui Hitler, gasit de un soldat britanic in casa unui nazist, in 1945 este desenat in creion si datat 1926, scrie NewsIn.

Hitler a dictat "Mein Kampf" in timpul detentiei sale in inchisoarea din Landsberg, in 1924. Devenita cartea-manifest a national-socialismului, "Mein Kampf" a fost ulterior dactilografiata de Rudolf Hess si editata in doua volume, " Eine Abrechnung" ("Un bilant"), publicat pe 18 iulie 1925 si "Die nationalsozialistische Bewegung" ("Miscarea National-Socialista), publicat in 1926.

In Olanda, comercializarea cartii, partial autobiografica, partial manifest politic, este interzisa, la fel ca in Israel, Norvegia, Elvetia si Germania. In 2005, tribunalul din Wroclaw, Polonia, a interzis vanzarea editiei poloneze a cartii, publicata de o editura locala, la sesizarea Ministerului de Finante al landului Bavaria, detinatorul drepturilor de publicare. Unul dintre cele mai importante si populare site-uri specializate in istorie din mediul on-line rusesc, Hrono.ru, a fost inchis, la inceputul lunii iulie, dupa ce a publicat cartea lui Adolf Hitler.