Partidul Liberal Democrat (PLDM) a acumulat 16,6% din voturi, Partidul Liberal (PL) 14,7%, Partidul Democrat (PD) 12,5%, iar Alianta Moldova Noastra (AMN) 7,3%. In mandate, rezultatele sunt neschimbate fata de ultima numaratoare anuntata joi: comunistii au 48 de mandate, PLDM 18, AMN 7, PL 15 si PDM 13 mandate.

Rezultatele trebuie validate de Curtea Constitutionala.

Cu aceste rezultate, comunistii nu pot obtine votul de incredere al Parlamentului pentru un guvern format de un membru de-al lor. Pe de alta parte, presedintelui tarii, Vladimir Voronin, ii revine sarcina de a numi premierul, iar celelalte patru partide nu il pot forta in niciun fel sa numeasca un membru al lor, relateaza NewsIn.

Surpriza acestui scrutin a fost produsa de formatiunea condusa de Marian Lupu, care se afla in postura de arbitru al raportului de forte din noul Parlament. Presedintele PD, Marian Lupu, a declarat joi intr-un interviu ca "scenariul cel mai nefericit", dar plauzibil, este posibilitatea ca actualul Parlament sa fie dizolvat in toamna ajungandu-se din nou la alegeri parlamentare anticipate, care nu vor putea avea insa loc decat anul viitor. [Marian Lupu: "Este timpul sa ne debarasam de fobiile antirusesti si antiromanesti"]

Pe de alta parte, liderii celor patru partide necomuniste din noul Parlament moldovean s-au intalnit vineri si au decis sa inceapa oficial negocierile pentru formarea unui guvern, informeaza portalul de stiri UNIMEDIA.