Treizeci de persoane pe ora pot avea acces la stramta scara in spitala care duce catre coroana. Pentru aceasta prima zi a redeschiderii, selectia norocosilor vizitatori s-a facut prin tragere la sorti.
Primarul New Yorkului, Michael Bloomberg, guvernatorul statului, David Paterson, si secretarul-adjunct pentru securitate interna, Jane Holl Lute, au fost prezenti la ceremonia oficiala care a avut loc pe Insula Liberty, din sudul Manhattanului. Timpul a fost frumos, dupa mai mult de o luna de ploi zilnice.
"Aceasta statuie reprezinta speranta. A rezistat razboaielor, a rezistat atentatelor din 11 septembrie. Sa intampinam valorile credintei intr-un viitor mai bun, pe care ea il reprezinta", a declarat David Paterson in fata unei audiente in care se aflau 151 de noi cetateni americani, dintre care sapte militari care au servit in randul fortelor americane.
"Aceasta statuie este cel mai maret cadou. Ea este emblema unei relatii speciale intre Statele Unite si Franta si este prima perspectiva asupra unei noi vieti intr-o tara care a fost construita de imigranti", a declarat la randul sau primarul Michael Bloomberg, care a multumit ambasadorului Frantei la Washington, Pierre Vimont, prezent la ceremonie.
"Libertatea luminand lumea" sau Statuia Libertatii a fost executata la Paris de un sculptor francez, Frederic-Auguste Bartholdi, iar structura sa interna este opera inginerului Gustave Eiffel, cel care a proiectat si Turnul Eiffel din Paris. Statuia a fost oferita de Franta Statelor Unite in 1886.
Accesul la coroana se face prin intermediul unei scari cu 168 de trepte, care devin din ce in ce mai stramte. Dupa atentatele de la World Trade Center accesul a fost interzis din motive de securitate.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului New York: Dupa opt ani, Statuia Libertatii s-a redeschis publicului de Ziua Independentei.