"Pot confirma ca directorul general consulta ministrii sanatatii din 7-8 tari intre cele mai afectate, pentru a afla daca exista dovezi incontestabile de transmitere locala a virusului", a explicat purtatorul de cuvant Fadela Chaib, relateaza AFP, potrivit NewsIn.
Cele mai afectate tari sunt Statele Unite si Mexicul, unde virusul a aparut la sfarsitul lunii martie, precum si Canada, Australia, Marea Britanie, Japonia si Spania.
Acest virus a afectat 26.563 persoane din 73 de tari si a provocat 140 decese, conform OMS.
Chaib a precizat ca teleconferinta a inceput la 11.00 GMT (14.00, ora Romaniei) si ca este "o reuniune importanta".
OMS a spus marti ca trecerea la nivelul maxim de alerta, 6, care inseamna ca pandemia de gripa porcina de iminenta, este acum "foarte aproape" si ca intra in actiune pentru a ajuta tarile sa fie pregatite pentru acest anunt.
Organizatia asteapta confirmarea transmiterii locale a virusului la o scara importanta dintr-o regiune alta decat continentul american, unde s-a dovedit deja.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului OMS se pregateste pentru nivelul 6 privind gripa porcina.