Cotidianul britanic The Guardian a cerut opinia unor renumiti istorici, care si-au exprimat verdictul in privinta acestui fenomen si al impactului pe care il are asupra Uniunii Europene.
“Hitler nu a folosit Twitter”
“Ar trebui sa fim ingrijorati de ascensiune extremei-dreapta, dar sa nu ne panicam. Nu-mi plac aceste analogii tampite istorice, pentru ca nu retraim anii treizeci. Istoria iti poate limita optiunile daca gandesti in functie de ea. Acum traim intr-o lume diferita in care partidele se organizeaza diferit”, este de parere Michael Burleigh, autorul cartii “Al Treilea Reich”, adaugand ca Hitler nu a folosit Twitter.
Istoricul britanic a atras atentia ca adevaratul pericol poate veni din Europa de est si statele baltice, care au fost lovite de o criza economica severa si de multe turbulente. Aceste tari au o experienta foarte mica in ceea ce priveste democratia si politicile, cat si partide care vin de nicaieri si castiga locuri in PE.
“Votul de protest al oamenilor speriati”
Profesorul de istorie Richard Overy, autorul cartii “Era morbida: Marea Britanie intre cele doua razboaie” vede un pericol in ascensiunea extremei dreapta in Europa, pe care o traduce ca o consecinta a atmosferei de frica, anti-emigranta, xenofoba si foarte ostila stangii din statele membre.
De asemenea, el considera ca temele de politica externa precum terorismul si cresterea puterii Chinei au fost preponderent pe agenda partidelor de dreapta. “Cu toate acestea, nu trebuie sa interpretam acest vot ca un inceput al unei noi ere fasciste. Acum partidele de extrema dreapta se bazeaza pe teama: teama de imigranti, de extraterestrii, de a fi europenizat. Ei nu au, ca fascistii anilor douazeci si anilor treizeci, o versiune a ordinii sociale si nici nu pot sa inlocuiasca un regim al democratiei cu unul autoritar”, a precizat Overy, intarind ideea ca “votul a fost un protest al oamenilor speriati”.
Romania si partidul ei “obraznic” de extrema dreapta, un motiv de neliniste
“Nu-mi pot imagina ce haos va provoca in Marea Britanie o eventuala ascensiune a extremei dreapta prin Partidul National Britanic la alegerile generale. Aceasta tara are o traditie democratica foarte puternica, dar nu cred ca votul de protest va avea acelasi efect si la alegerile nationale”, a declarat Kathleen Burk, profesoara de istorie moderna si contemporana la Universitatea din Londra.
“Statele de care imi face u griji sunt Austria, care totusi i-a primit inapoi pe nazisti in 1938, Romania, care are un partid de extrema dreapta orbraznic si Ungaria, unde comunitatea roma reprezinta o mare problema”, a adaugat acesta.
Alte pareri
Un alt istoric cunoscut, Eric Hobsbawm, autor al lucrarii “Secolul extremelor”, a pus o alta problema care apare dupa aceste euroalegeri: criza partidelor de stanga. “Democrat-socialii trebuie sa propuna o noua versiune de politici si sa-si modifice componenta”, a explicat acesta.
“Faptul ca recesiunea a produs cresterea populismului si o scadere a increderii populatiei in politicile democratice mi se pare ingrijorator. Oameni care, acum o generatie, nu erau cinici in privinta politicilor actuale, acum si-au schimbat atitudinea”, crede, pe de alta parte, profesorul David Kynaston.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Euroalegeri: Un nou val al fascismului in UE?.