Arhiepiscopii Bisericii anglicane au indemnat duminica britanicii sa participe la alegerile pentru Parlamentul European si sa nu opteze pentru un vot de sanctionare, orientandu-se spre extreme, relateaza AFP, citat de NewsIn.

Intr-un comunicat emis in numele Consiliului arhiepiscopilor Bisericii Anglicane, arhiepiscopii de Canterbury Rowan Williams - liderul acestei Biserici - si de York, John Sentamu, au calificat drept tragica eventualitate a unei rate scazute de prezenta la urne in 4 iunie, cand vor avea loc alegeri europene si locale, sau a unei sanctionari a clasei politice printr-un vot in masa pentru nationalisti.

Cotidianul conservator The Daily Telegraph prezinta de 17 zile excesele din deconturile deputatilor din toate partidele, provocand un scandal in Marea Britanie, care a antrenat demisii si numeroase rambursari.

"Tentatia de a pastra distanta sau de a recurge la un vot de protest pentru a trimite un semnal negativ partidelor reprezentate la Westminster (sediul Parlamentului britanic - n.red.) va fi puternica", au recunoscut arhiepiscopii, subliniind ca scrutinul se va derula "intr-o perioada extrem de turbulenta pentru sistemul democratic" britanic.

"In schimb, in opinia noastra ar fi tragic daca sentimentul, de inteles, de furie si de dezamagire fata de unii deputati in urma dezvaluirilor recente i-ar determina pe alegatori sa fuga de la urne", au adaugat ei. "Nu este momentul de a vota pentru un oarecare partid politic a carui ideologie consta in a provoca diviziuni in randul comunitatilor noastre si ostilitate in functie de rasa, de convingere sau de culoare", au pledat arhiepiscopii, indemand la vigilenta.

Liderul Bisericii Anglicane a cerut si sambata, intr-un articol publicat in The Times, incetarea "umilirii sistematice" a membrilor Parlamentului, pentru ca aceasta ar putea submina increderea in democratie, potrivit Reuters.

"Umilirea sistematica a politicienilor, care continua, risca sa aiba un pret greu in ceea ce priveste capacitatea noastra de a salva increderea in democratia noastra", a scris el.

Si cotidianul The Independent s-a alaturat criticilor privind continuarea dezvaluirilor, avertizand ca, daca toti parlamentarii vor fi considerati la fel, ar putea fi subminata democratia britanica.

Pe de alta parte, Sunday Telegraph - editia de duminica a Daily Telegraph - s-a concentrat pe familii: peste 200 de deputati au angajat membri ai familiei, ceea ce le-a permis sa obtina indemnizatii mai mari si ceea ce a reprezentat, pentru unii, un mijloc de a deconta atat cheltuieile pentru domiciliul lor secundar, cat si pentru cel principal. Altii au gazduit gratuit apropiati in case intretinute din banii contribuabililor, potrivit AFP.

Potrivit unui sondaj publicat de Sunday Times, peste jumatate dintre cei 646 de deputati din Camera Comunelor ar putea sa nu mai faca parte din urmatoarea legislatura. Profesorul Colin Rallings, director al departamentului pentru alegeri la Universitatea Plymouth, a anticipat cea mai importanta reinnoire a Parlamentului din 1945. Aceasta ar avea la baza pe de o parte demisiile provocate de scandal (estimate la 30), renuntarile la a candida din nou (estimate la 200) si infrangerile la urne (estimate la 90).