"Germanii sunt responsabili de Holocaust, acest asasinat industrial al evreilor. Dar pana in prezent s-a dat putina atentie faptului ca zbirii lui Hitler au avut si complici voluntari in strainatate", sublinia Der Spiegel.

Mai multe ziare poloneze au acuzat miercuri revista germana ca incearca sa imparta cu altii europeni responsabilitatea pentru Holocaust.

Ministerul de Externe de la Varsovia a anuntat ca a cerut ambasadei Poloniei la Berlin sa examineze raspunsul ce trebuie dat articolului din Der Spiegel, relateaza AFP, conform NewsIn.

Recunoscand ca "doar Hitler si anturajul sau ar fi putut pune capat Holocaustului, ziarul german afirma ca "aceasta nu elimina deloc argumentul ca, fara complici straini, mii, poate chiar milioane de evrei ar fi supravietuit". "In lagarele mortii din Europa de Est, existau cate 10 complici autohtoni pentru fiecare politist german", potrivit Der Spiegel.

"Daca un ziar german publica un asemenea articol, avem de-a face cu o minciuna premeditata", a replicat istoricul polonez Antoni Dudek, citat miercuri de cotidianul Polska.

"Potrivit tezei Der Spiegel, aproape toata Europa este responsabila de Holocaust. Este absurd, considera istoricii", scrie si cotidianul conservator Rzeczpospolita.

In dosarul publicat cu ocazia recentei expulzari in Germania a lui Ivan Demjanjuk, de origine ucraineana, saptamanalul citeaza cazuri precise de masacre si deportari in care "complicii" locali au jucat un rol important, daca nu chiar rolul principal, in special in tarile baltice, Ungaria, Franta, Olanda si Polonia.

"Experti ca Dieter Pohl, de la Institutul de istorie contemporana de la Munchen, apreciaza la peste 200.000 numarul cetatenilor din alte tari decat Germania care au 'pregatit, indeplinit si sustinut acte criminale', adica tot atatia cat germanii si austriecii", a afirmat Der Spiegel.