Care2Care Causes relateaza despre cazul jurnalistei care a fost condamnata, fara drept de apel, la 8ani de inchisoare in Iran, si acuzata de spionaj in favoarea Statelor Unite in data de 18 aprilie. De atunci, jurnalista s-a aflat in greva foamei in semn de protest pentru sentinta primita.

Saberi, jurnalista cu cetatenie iraniana si americana locuieste in Iran de 6 ani, timp in care a transmis stiri Radioului National, postului britanic BBC si postului american NBC News, dar si altor institutii media reputate.

In ianuarie a fost arestata pentru ca a cumparat vin, activitate ilegala in Iran si a fost tinuta in inchisoare, fara a i se aduce la cunostinta acuzatiile, timp de o luna. Mai tarziu, oficialitatile iraniene au sustinut ca Saberi lucra ilegal, fara legitimatie de presa, pentru ca mai apoi acuzatiile sa ajunga la cele de spionaj. Dovezile care o incrimineaza nu au fost niciodata facute publice.
La initiative Care2Care Cuses, aproape 30 de mii de oameni au semnat o petitie pentru eliberarea jurnalistei.

Barack Obama a cerut de asemenea eliberarea Roxanei. Jurnalista Roxana Saberi "este cetatean american si sunt absolut sigur ca nu a fost implicata in niciun fel de activitate de spionaj", a spus Obama.

Avocatul Abdolsamad Khorramshahi a vorbit la o zi de la audierea cazului lui Saberi si a admis ca aceasta va fi in sfarsit eliberata.

"Curtea de Apel a redus pedeapsa de la opt ani de inchisoare la doi ani cu suspendare si va fi eliberata in curand", a subliniat el.