Autoritatile medicale americane au anuntat marti ca 64 cazuri de gripa porcina au fost confirmate in cinci state si ca mai multe persoane au fost spitalizate, iar situatia evolueaza rapid, relateaza AFP.

Bilantul de luni era de 40 de cazuri confirmate in aceleasi cinci state si o singura spitalizare.

Noile cazuri provin mai ales din New York, unde 45 de persoane s-au imbolnavit, iar celelalte se inregistreaza in California, Texas, Kansas si Ohio.

"Gripa porcina continua sa se extinda in Statele Unite si in lume. Marti, au fost raportate noi cazuri confirmate si mai multe spitalizari", au spus autoritatile, precizand ca "situatia evolueaza rapid".