Agresorul, Giacomo Attolini, in varsta de 47 de ani, proprietar al unui restaurant din Villafranca, o angajase chelnerita pe romanca in varsta de 25 de ani. Barbatul, casatorit, i-a facut inca de la inceput avansuri femeii, care le-a respins, dar a lasat sa se inteleaga ca situatia s-ar putea schimba.

Dupa un timp, femeia si sotul sau in varsta de 23 de ani au inceput sa il santajeze pe italian, amenintandu-l ca il vor denunta pentru agresiune sexuala, relateaza NewsIn, citand La Repubblica.

In cele din urma Attolini a fost de acord sa le ofere romanilor cateva mii de euro pentru a-i reduce la tacere. Insa cand s-au intalnit pentru a le da banii, acestia au cerut mai mult.

Furios, italianul a scos un pistol Smith&Watson si a tras doua focuri de arma - romanca a fost impuscata in cap, iar sotul ei la nivelul toracelui. Femeia se afla luni in moarte cerebrala, dupa ce starea sa s-a inrautatit in cursul noptii.

Agresorul a fugit initial, dar s-a predat politiei cateva ore mai tarziu. El este acuzat deocamdata de tentativa de crima, dar daca vreuna din victime va deceda, va fi acuzat de crima.