"A spune in Africa faptul ca nu trebuie folosit prezervativul este un act criminal. Acest lucru provoaca moartea (unor oameni - n.red.) in fiecare zi", a declarat Darcos pentru postul de radio J.

"Cred ca declaratiile Papei au fost putin deformate, dar nu conteaza: a nu incuraja folosirea prezervativelor in tari in curs de dezvoltare este foarte periculos", a adaugat ministrul, care a precizat ca este catolic.

Aflat in drum spre Africa, Papa a declarat ca "problema SIDA nu (poate fi - n.red.) rezolvata prin distribuirea de prezervative" si ca "din contra utilizarea lor agraveaza problema". Aceste afirmatii au generat un val de indignare in randul medicilor si specialistilor in lupta impotriva SIDA, dar si in randul comunitatii catolice, in special in Franta.

Ministerul francez de Externe a exprimat "ingrijorarea profunda" a Parisului.

Biserica Catolica trebuie "sa isi aminteasca de puterea cuvintelor si de pericolul reprezentant de a spune astfel de lucruri", a subliniat Darcos, referindu-se si la declaratiile episcopului francez Andre Fort, care pus la indoiala vineri eficienta prezervativului in combaterea SIDA.