Controlul pasapoartelor a fost eliminat deja la granitele terestre ale Elvetiei incepand cu 12 decembrie 2008, dupa ce aceasta tara, care nu este membra UE, dar are incheiate o serie de acorduri speciale cu blocul european, a devenit membra a Acordului Schengen.

Eliminarea controalelor la aeroporturi, care intervine dupa ce au fost luate masuri pentru trierea adecvata pasagerilor, se aplica odata cu trecerea la ora oficiala de vara, la 29 martie, a anuntat guvernul elvetian.

Din zona Schengen fac parte 25 de state europene, inclusiv Elvetia, Islanda, Norvegia si majoritatea membrelor UE cu exceptia Marii Britanii, Irlandei, Bulgariei si Romaniei.

In schimb, a precizat guvernul elevetian, calatorii din alte tari care vin sau pleaca din Elvetia vor fi supusi unor controale de identitate sistematice si intensificate.