Despre acest sentiment infricosator pe care ni-l dau intemperiile epocii contemporane vorbeste si expozitia vernisata la São Paulo, iar discutiile despre “vreme” nu mai denota banalitate si plictiseala. Astfel, clima, natura, devin motive de meditatie aduse intr-o forma artistica, intr-un spatiu expozitional.

“Ceea ce era o proprietate comuna a devenit acum domeniul inginerilor, oamenilor de stiinta si chiar al politicienilor. Oamenii care pana nu demult respirau aerul curat si prospetimea picaturilor de roua in parc, experimenteaza acum vremea ca pe o amestecatra de CO2, funingine si alte particule. Avem nevoie acum de meteorologi care sa stie sa prevada ploi viitoare, agricultori care sa calculeze daca este mai profitabil sa cultive un camp de rapita sau unul de trestie de zahar, mecanici auto care sa stie sa foloseasca biodieselul corect, economisti care sa calculeze cantitatea de bunuri de consum necesara intregii lumi, zoologi care sa se asigure ca ursii polari sunt tinuti in medii asemanatoare celor naturale la Zoo si soldati care sa lupte impotriva celor care produc materiale nedorite”, spune curatorul expozitiei, Alfons Hug.

Astfel, fenomenele climatice intens mediatizate trebuie sa fie “reculturalizate”, masurand temperaturile estetice ale unei noi vieti. Astfel, aceasta abordare artistica devine o modalitate de a privi vremea nu doar din perspective sa stiintifica, ci si din cea estetica.