In 2008, au fost ucisi 70 de jurnalisti, cu 25 mai putini decat in 2007. Anul trecut, 14 reprezentanti ai mass-media au fost ucisi in Irak, comparativ cu 44 in 2007. Potrivit WAN, scaderea este datorata cresterii masurilor de securitate in zona, citeaza NewsIn.

In schimb, numarul jurnalistilor ucisi in alte tari, precum India si Pakistan, este in crestere, acestea plasandu-se pe locul doi in topul tarilor periculoase, cu cate sapte jurnalisti ucisi. In 2007, niciun jurnalist nu a fost ucis in India, iar in Pakistan au fost inregistrate cinci astfel de decese.

Tot in 2008, sase jurnalisti au fost ucisi in Filipine si cinci in Mexic, unde jurnalistii sunt vizati pentru ca scriu despre crima organizata. Pe langa decesele atribuite razboiului si conflictelor, jurnalistii sunt ucisi pentru ca trateaza subiecte precum crima organizata, traficul de droguri si coruptia.

In 2009, au fost ucisi deja noua jurnalisti in Kenya, Nepal, Pakistan, teritoriile Palestiniene, Rusia, Sri Lanka, Somalia si Venezuela.