"America nu poate sa rezolve singura problemele cele mai presante ale lumii, iar lumea nu poate sa le rezolve fara America", va spune Clinton, potrivit textului declaratiilor sale, furnizat in avans presei.

Fosta Prima Doamna isi va lua angajamentul sa "refaca puterea Americii, printr-o diplomatie care sa consolideze securitatea, sa avanseze interesele si sa reflecte valorile" Statelor Unite.

"Cred ca puterea americana a lasat de dorit, dar este inca dorita", va afirma ea.

Senatoarea de New York Hillary Clinton se va prezenta marti in fata Comisiei pentru relatii externe din Senat, pentru audierile de confirmare a numiri sale la conducerea Departamentului de Stat.

Ea nu s-a confruntat pana acum cu vreo opozitie din partea colegilor sai din Senat cu privire la nominalizarea ei de catre presedintele ales, Barack Obama, pentru functia de secretar de stat.