"Violenta civila raspandita in interiorul Statelor Unite ar obliga liderii militari sa-si reorienteze prioritatile pentru a apara ordinea domestica si securitatea persoanei", a afirmat autorul studiului, Nathan Freier, profesor invitat la colegiul de aparare si fost militar de cariera.

Potrivit Hotnews, Freier avertizeaza in raportul sau, intitulat "Known Unknowns: Unconventional 'Strategic Shocks' in Defense Strategy Development," ca violentele publice ar putea avea mai multe cauze, printre care un alt atac terorist, "colapsul economic de proportii, pierderea ordinii politicii si juridice existente, rezistenta domestica intentionata, revolte, probleme grave cu sistemul de sanatate public, dezastre naturale si umanitare catastrofale".

Situatia s-ar putea deteriora in asa masura incat sa faca necesara interventia militara, sustine Freier. "In aceste conditii, autoritatile civile, la sfatul conducatorilor militari, vor trebui sa determine rapid parametrii care definesc utilizarea legala a fortei militare in interiorul Statelor Unite", sustine autorul.

Freier afirma ca, desi scenariul sau "nu este o perspectiva imediata", merita luat in considerare. Inainte de atentatele de la 11 septembrie 2001, niciunul dintre conducatorii militari nu a luat in considerare un scenariu care prevedea doborarea unor zgarie-nori cu avioane comerciale de aceea "Pentagonul nu trebuie prins iarasi pe picior gresit", a declarat profesorul Freier. Autorul a precizat ca raportul sau nu este unul oficial, insa a fost prezentat unor oficiali din Departamentul Apararii (DoD) de la Washington.