"Este primul lucru pe care l-am spus personalului de la Casa Alba, in timpul vizitei mele. Ei au spus 'Fetele sunt formidabile'. Le-am raspuns 'Stiti, va trebui sa punem limite, pentru ca ele trebuie sa continue sa-si faca patul", a spus sotia presedintelui ales, precizand ca micutele fac deja acest lucru in casa de la Chicago.
"Nu le faceti patul. Faceti-l pe al meu, dar nu pe cel al copiilor, fetele trebuie sa invete sa faca astfel de lucruri", a mai spus Michelle personalului de la Casa Alba.
Viitoarea prima doamna a subliniat faptul ca vrea sa se asigure ca fetele "inteleg faptul ca sunt speciale pentru noi pentru ca noi suntem parintii lor, dar nu sunt speciale cand vine vorba sa-si indeplineasca indatoririle sau misiunile domestice".
Malia, de 10 ani, si Sasha, de 7 ani, vor fi cei mai mici copii care vor veni la Casa Alba in decurs de o generatie. Intreaga familie se va muta acolo la 20 ianuarie.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Malia si Sasha Obama vor continua sa-si faca patul si la Casa Alba.