Hackerii au reusit sa intre in sistemul Casei Albe pentru scurt timp, de cateva ori, ceea ce le-a permis sa fure informatii inainte ca expertii americani sa repare sistemul. Expertii administratiei suspecteaza ca atacurile sunt sprijinite de guvernul chinez, desi nu pot fi siguri. "Suntem vizati de atacuri cibernetice sistematice din partea chinezilor, ceea ce ne face sa credem ca ar putea fi efectuate de organizatii care au legatura cu guvernul chinez", a spus el.

Agentia pentru investigarea atacurilor cibernetice la nivel national (National Cyber Investigative Joint Task Force), infiintata in 2007 pentru a asigura securitatea, a fost cea care a depistat aceste atacuri. Oficialii au spus ca hackerii au accesat doar reteaua de calculatoare care nu este secreta si nu pe cea mai securizata. "Pentru scurt timp au reusit sa sparga zidul si acum il refacem. Nu inseamna ca au avut acces continuu", a spus oficialul. "Este un joc permanent de-a soarecele si pisica", a precizat el.

Statele Unite si-au intensificat eforturile de combatere a atacurilor cibernetice in ultimul an, in special de cand hackerii chinezi au reusit sa intre in reteaua Pentagonului anul trecut, intr-un atac in urma caruia au fost obtinute e-mailurile din sistemul care il servea pe Robert Gates, secretarul apararii.

Intr-o alta investigatie, s-a stabilit ca un atac cibernetic a avut loc in aceasta vara asupra retelelor de calculatoare folosite in campaniile electorale ale lui McCain si Obama, atacuri care proveneau tot din China. Informatii cu privire la aceste atacuri au fost pentru prima data publicate de Newsweek. Secret Service i-au informat pe Obama si pe McCain ca retelele lor au fost accesate de hackeri straini.

In urma atacurilor cibernetice s-au descarcat cu succes numeroase informatii din retelele folosite in campanie, iar agentiile de securitate considera ca a fost o tentativa de a se afla mai multe despre pozitiile politice ale celor doi candidati.

Un alt oficial american a declarat ca un expert in chestiunea atacurilor cibernetice a afirmat ca aceste atacuri proveneau din China, insa a avertizat ca nu se poate stabili precis daca au sau nu legatura cu guvernul chinez. "Nu exista nicio indoiala ca guvernele straine comit atacuri cibernetice, nu doar pentru a obtine informatii sensibile, ci si pentru a influenta cele mai importante dosare, cum ar fi alegerile prezidentiale americane", a declarat Sami Saydjari, directorul Agentiei pentru aparare in fata atacurilor cibernetice, o companie privata care ofera consultanta administratiei. "Acest lucru subliniaza necesitatea ca presedintele ales Obama sa preia conducerea in ceea ce priveste atacurile ciberbetice care au loc", a precizat el.

In conditiile in care Statele Unite si-au exprimat ingrijorarile cu privire la atacurile cibernetice, mai multe guverne straine considera ca si Statele Unite sunt implicate in spionajul electronic. Bob Woodward, jurnalistul-star al Washington Post, a spus anul acesta ca Statele Unite au spionat guvernul irakian.

Potrivit publicatiei, FBI si Casa Alba au "informat echipa electorala a lui Obama ca anumite persoane sau o organizatie straina au incercat sa obtina informatii cu privire la pozitiile celor doua tabere in diverse chestiuni". Newsweek considera ca hackerii cautau "informatii care ar putea fi utile in negocierile Chinei cu viitoarea administratie".

"Expertii echipei lui Obama au spus ca aceste atacuri ar fi fost comise de rusi si chinezi", potrivit revistei. FBI i-a garantat echipei Obama ca atacul nu a fost comis de adversarii sai politici. Potrivit sursei citate, expertii in informatica din echipa lui Obama au descoperit atacul la jumatatea verii, insa credeau ca este vorba despre un virus, inainte de a angaja o societate informatica ce a stopat intruziunile.

FBI si serviciile secrete au spus ca "multe fisiere" au fost furate, ceea ce a compromis functionarea sistemului, dar au precizat ca si echipa electorala a lui McCain a avut probleme similare.