"Domnule presedinte, ma asez in genunchi pentru a va ruga: renuntati! Nu va duceti! Nu slabiti pozitia din care negociaza tara noastra la acest summit important!", a spus Radoslaw Sikorski, intr-un interviu acordat Radio Zet, informeaza NewsIn.

Potrivit sefului diplomatiei, summitul prevazut miercuri si joi la Bruxelles, va fi consacrat inainte de toate crizei financiare din lume si "este nevoie de competente economice si financiare". Potrivit NewsIn, Presedintia si Guvernul sunt implicate incepand de saptamana trecuta intr-o noua confruntare pentru a decide cine va reprezenta Polonia la summitul UE.

"La masa summitului vor fi doua locuri. In versiunea prezentata de Guvern, aceste locuri vor fi ocupate de premierul Donald Tusk si minitrul de finante Jan Rostowski. Avem un premier care se pricepe la economie si un ministru de finante care este un specialist in macroeconomie recunoscut in Europa", a subliniat Sikorski.

Astfel, primul-ministru Sikorski a exclus participarea presedintelui, bazandu-se pe Constitutia poloneza, care prevede ca Guvernul este cel care face politica externa a tarii, si nu presedintele.

Luni insa, contrar pozitiei exprimtae de premierul polonez, Presedintia a inchiriat un avion charter pentru ca seful statului sa mearga la Bruxelles cu acesta, in cazul in care nu se va ajunge la un compromis cu seful Guvernului.