"Consiliul de stat al Uniunii se va reuni la 2 noiembrie la Moscova. Principala chestiune pe ordinea de zi va fi cooperarea tehnico-militara", a declarat Borodin.

"Evident, sunt sigur", a raspuns Borodin, intrebat daca acordul privitor la apararea antiaeriana va fi semnat cu aceasta ocazie. "Pe plan militar, este vorba, concret, de o aparare comuna in fata NATO", a subliniat Borodin, avand in vedere ca Belarusul si Rusia au frontiere comune cu tari devenite membre ale Aliantei - Polonia si statele baltice.

Ministrul rus al apararii, Anatoli Serdiukov, si-a exprimat multumirea cu privire la "dezvoltarea cooperarii in domeniul apararii" intre cele doua tari, la reuniunea responsabililor militari din Belarus si Rusia de la Moscova. "Cred ca discutiile si deciziile necesare care vor fi luate in sesiunea de astazi vor permite stabilirea unui sistem comun al apararii militare", a adaugat oficialul.

Premierul Vladimir Putin s-a dus luni la Minsk, unde a discutat aceasta chestiune cu liderul Aleksandr Lukasenko. Cele doua tari au aceeasi pozitie cu privire la scutul american antircheta, ale carui elemente urmeaza sa fie desfasurate in Polonia (zece interceptoare) si in Cehia (un radar ultrasofisticat).

In august, Moscova a amenintat ca va amplasa bombardiere strategice si rachete in Belarus, in replica la amplasarea scutului antiracheta. Lukasenko a declarat ca Belarusul este "dispus sa isi respecte rolul" alaturi de Rusia in cazul amplasarii elementelor scutului american antiracheta in Europa Centrala.

Moscova considera Belarusul, fosta republica sovietica, drept un avanpost natural in fata NATO, mai ales de la aderarea la Alianta a tarilor din fostul bloc comunist.