Cu ocazia unui forum la Universitatea Columbia, s-au declarat dispusi, fiecare, sa-i ofere rivalului un post in cadrul guvernului, pentru a se ocupa de servicii pentru comunitate. Intrebat despre posibilitatea de a-l recruta pe democrat, McCain a spus "Da", provocand amuzamentul sutelor de persoane care asistau la intalnire. Apoi el a saltuat activitatea lui Obama cand acesta era asistent social la Chicago.

Obama a salutat "ajutorul exemplar pentru comunitate" oferit de rivalul sau de-a lungul carierei sale politice si militare. Intrebat daca este dispus sa-i ofere un post republicanului, el a raspuns: "Sunt dispus sa-l numesc in cadrul guvernului meu ca secretar pentru servicii pentru comunitate".

Anterior, cei doi au depus cate un trandafir in bazinul in care au fost aruncate mii de flori joi dimineata, de catre rudele celor 3.000 de persoane care au murit in atentate. Obama si McCain s-au indreptat, discutand, catre rampa care ducea la terenul viran unde inainte de 11 septembrie se aflau turnurile gemene. Candidatii au fost urmati de primarul Michael Bloomberg si de Cindy McCain, sotia lui John McCain. Sotia lui Obama, Michelle, a ramas la Chicago, cu copiii, pentru saptamana de incepere a anului scolar.

Ceremonia de comemorare, la care Obama si McCain nu au participat, a durat mai mult de trei ore. "Astazi comemoram o zi in care lumea s-a rupt", a declarat primarul Bloomberg.

Dimineata, McCain a comemorat atacurile in locul in care s-a prabusit cursa 93 a United Airlines, pe un cimp din Pennsylvania, salutand curajul si sacrificiul" pasagerilor. Ei au inteles gravitatea momentului, "riscurile si au decis sa lupte, cu pretul vietii", a declarat McCain despre pasagerii avionului cu 44 persoane la bord, inclusiv teroristii, care s-a prabusit in Pennsylvania dupa o lupta la bord intre piratii aerului si pasageri.

Obama a reamintit intr-un comunicat "ca teroristii responsabili pentru 11 septembrie sunt in continuare in libertate si trebuie deferiti justitiei". "Senatorul Obama va castiga, va castiga usor", a spus Bill Clinton, fost presedinte.