Cutremurul s-a produs la ora locala si a Romaniei 5.22, iar epicentrul a fost identificat la Samsat, a anuntat centrul de seismologie Kandilli, de la Istanbul.

"Potrivit primelor informatii de care dispunem, cutremurul nu s-a soldat cu victime", a declarat subprefectul de Samsat, Mahmut Kasikci, citat de agentia de presa Anatolia.

Responsabilul a precizat, insa, ca s-au inregistrat pagube materiale atat in oras, cat si in cateva sate din apropiere.

Cutremurul a generat panica in randul populatiei locale, potrivit presei.

Cutremurele soldate cu victime sunt frecvente in Turcia, tara traversata de mai multe falii seismice active.

Doua cutremure au provocat moartea a 20.000 de persoane in august si noiembrie 1999 in nord-vestul industrial al tarii.