Imaginile inregistrate de Directia Aeroporturilor Spaniole (AENA), care nu au fost facute publice, nu arata niciun incendiu la motorul avonul MD-82 al companiei Spanair, potrivit cotidianului spaniol El Pais. "Avionul a decolat, dupa care s-a prabusit si a luat foc", relateaza ziarul.

Directorul Aviatiei Civile, Manuel Bautista, contactat de El Pais, a afirmat ca au existat mai multe probleme tehnice si ca numai "o problema la un motor nu poate fi cauza unui accident". "Adaugand si alte cauze, avionul poate sa se prabuseasca", a adaugat Bautista.

Avionul nu ar fi avut suficienta putere la decolare, potrivit cotidianului ABC, care citeaza surse apropiate anchetei.

La randul sau, cotidianul El Mundo, care citeaza surse din Aviata Civila, relateaza ca bucati din motorul din stanga s-ar fi desprins si ar fi avariat carma de pe coada avionului, dezechilibrand aparatul si antrenand prabusirea.

Directorul general al Spanair, Marcus Hedblom, a declarat joi, la Madrid ca "tot ce a fost facut cu acel avion a fost facut respectand regulile si normele" aviatiei civile. Spanair a recunoscut, insa, ca pilotul a semnalat inainte de decolare ca o priza de aer se supraincalzea, dar a precizat ca problema a fost "rezolvata conform reglementarilor".

Aparatul de tip MD-82 se indrepta catre Las Palmas, din arhipelagul spaniol Canare si s-a prabusit miercuri la decolare, provocand moartea a 153 de persoane, cea mai grava tragedie aeriana din Spania din ultimii 25 de ani.