Academia Franceza a criticat recenta decizie a Adunarii Nationale de a recunoaste peste 20 de limbi regionale, prin mentionarea acestora in Constitutia Frantei. Potrivit Academiei, decizia constituie „un atentat la adresa identitatii nationale”.
Legislativul francez a hotarat, pe 21 iulie 2008, sa modifice articolul 2 al Constitutiei, care prevedea ca „limba republicii este franceza”, prin precizarea ca „limbile regionale fac parte din patrimoniul Frantei”. Consecinta acestei decizii o vor reprezenta introducerea limbilor regionale in sistemul de invatamant, transport, mass-media si in serviciile publice, precum si cheltuielile de milioane de euro necesare pentru inscriptionarea placutelor bilingve.
Astfel, in provincia franceza Bretania, pentru a indica nordul va fi folosit si cuvantul breton „hantenorz”.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Corsicana castiga lupta cu limba franceza.