Noul studiu, care indica faptul ca micutii sunt programati sa se identifice prin traire cu alte persoane, alimenteaza vechea dezbatere legata de simturi innascute sau achizitionate pe parcursul vietii si poate oferi noi informatii despre cauzele hartuirilor la care sunt supusi unii copii de catre altii.

Cercetatorii spun ca toti copiii cu varste cuprinse intre 7 si 12 ani isi pot da seama daca o alta persoana sufera.

Majoritatea copiilor pot, de asemenea, identifica hartuirea ca un lucru rau si simt o nevoie naturala de a proteja victima.

Potrivit sursei citate, cercetatorii au concluzionat ca latura grijulie a unui copil nu este doar o consecinta a faptului ca au avut parte de o asemenea ingrijire din partea parintilor.

Pentru a stabili daca micutii pot intelege durerea si suferinta la fel ca adultii, o echipa de cercetatori din Chicago a aratat unui numar de 17 copii mai multe filme cu picioarele sau mainile unor oameni care sufereau.