Ciudatul cuplu format din uriasul de 2,36 de metri si micuta de numai 1,68 metri a uimit intreaga planeta, starnind curiozitatea tuturor, relateaza Reuters. De aceea, nunta lor, care a avut loc in regiunea chineza Mongolia Interioara, a fost un adevarat spectacol, atragand un numar record de curiosi veniti din toate colturile lumii si sponsori.

imbracati intr-o costumatie din matase, traditional mongola, chinezul Bao Xishun si aleasa inimii sale, micuta vanzatoare, Xia Shujuan si-au jurat iubire vesnica intr-un cort imens in care s-au inghesuit mii de curiosi. Cei doi au fost purtati apoi intr-o caleasca impodobita cu flori si panglici colorate, trasa de cateva camile.

Au avut peste 2.000 de invitati

"Daca este posibil, o sa avem si copii. Daca nu este posibil anatomic sa avem, atunci nu o sa avem", a declarat uriasul. Cei doi s-au casatorit legal in luna martie a anului in curs, dar au tinut mortis sa isi incununeze evenimentul si cu o somptuoasa ceremonie traditionala mongola.

Dupa o cariera frumoasa in cadrul armatei chineze, Bao Xishun a fost confirmat ca fiind cel mai inalt om al planetei, devansandu-l cu doar 2 milimetri pe tunisianul Radhouane Charbib. Din acel moment si pana in prezent, barbatul de 56 de ani si-a dedicat intreaga atentie actiunilor de intrajutorare si colectarii de fonduri pentru cei neajutorati.

De altfel, uriasul si-a intalnit perechea la putin timp dupa ce a salvat viata unui delfin, extragand cu ajutorul bratului sau enorm o bucata de plastic blocata in intestinele animalului.