Persoanele care sunt salvate de la inec din zona plajei San Antonio, Chile, vor trebui sa plateasca amenzi. Autoritatile orasului au precizat ca doresc astfel sa-i pedepseasca pe inotatorii care se aventureaza dincolo de limitele impuse de salvamari, dar si sa reduca costurile operatiunilor de salvare. "Aceasta masura se va aplica fiecarei persoane care va fi salvata din ape. Trebuie sa reducem costurile si sa apreciem riscurile pe care si le asuma salvamarii", a declarat purtatorul de cuvant al Politiei locale, Pedro Ampuero. Amenzile variaza intre 30 si 140 de lire sterline.