Timp de decenii, sportivii din Irak au suferit din cauza brutalitatii si sadismului lui Udai. Fiul tiranului credea ca daca echipa nationala a jucat slab era obligatoriu sa fie pedepsiti.

Irakul avea astfel, jucatori cu picioare rupte pentru ca ratau un penalti, inchisi zile intregi fara a fi lasati sa doarma, loviti sistematic pentru ca au pierdut un meci, amenintati in legatura cu familiile lor, loviti la cap, asfixiati.

De asemenea, sa ratezi o ocazie, un penalti sau sa nu joci asa cum voia seful putea sa-l lase pe un fotbalist fara picioare, dupa ce acestea ii erau amputate, spunea Abbas Rahim Zair, stea a fotbalului din Irak in epoca ororii, conform gandul.

Sa joci fotbal devenise un chin, nu o placere. Daca lipseai de la un antrenament pentru ca aveai copilul bolnav sau grave probleme de familie, automat erai pedepsit: ori erai trimis in celula, ori batut.

Fotbalistii au fost chiar de doua ori amenintati ca avionul va exploda in aer daca nu castiga un meci.