Un candidat in alegerile locale din sudul Austriei a optat pentru o campanie politica de tip nou: el cheama populatia sa se inscrie la o loterie pentru a castiga un premiu neobisnuit, si anume... un loc in Parlament. Membru al Partidului Popular Austriac - OeVP - aflat la putere, Gerhard Hirschmann a initiat el insusi loteria, pentru a-si pune in joc locul de senator si salariul anual aferent de 54.000 de euro.
El trebuie sa obtina 8,5% din voturi in ziua de 2 octombrie in alegerile locale din landul Stiria, ceea ce ii va da posibilitatea sa trimita un delegat in Consiliul National (Camera superioara a Parlamentului). Dl. Hirschmann vrea sa protesteze astfel impotriva lipsei de putere a Consiliului National, care ar trebui, in opinia sa, pur si simplu desfiintat. Omul politic, care se prezinta ca independent, apreciaza ca aceasta camera superioara a Parlamentului, menita sa apere interesele landurilor, nu este decat o entitate costisitoare si inutila.
"Veti putea alege sa participati la dezbateri ori sa faceti ca si ceilalti 61 de senatori: sa luati banii si sa taceti", explica Hirschmann potentialului alegator pe site-ul sau de pe Internet. Se pare ca o mie de cetateni s-au inscris deja la aceasta inedita loterie.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Post de senator oferit la loterie, in Austria.