Nu se stie cate astfel de submersibile au fost desfasurate, dar cele capturate pana in prezent de marina columbiana au forme si caracteristici diferite. Insa au si un aspect comun - desi pot gazdui un mic echipaj si au suficient combustibil pentru o calatorie de mai multe saptamani, nu au bai.
"La inceput, in vremea lui Pablo Escobar, era un lucru obisnuit ca avioane sa decoleze din Columbia si sa aterizeze in diverse locuri ascunse din Statele Unite sau Mexic. Ulterior, acest lucru a devenit mai dificil... Inovatiile in domeniul traficului de droguri intervin cand are loc o criza in domeniu", a explicat Miguel Angel Montoya, care a lucrat o perioada in industria constructiei de semisubmersibile pentru traficul de droguri, potrivit CNN.
Una dintre ultimele sale inventii a fost "torpila", un submarin fara echipaj, tras de o barca de la suprafata si echipat cu un sistem de recuperare controlat prin unde radio. In cazul in care vasul de la suprafata este capturat, acesta poate scapa de incarcatura, pe care o poate recupera ulterior. "Torpila" reprezenta varful tehnologiei in domeniul transportului de droguri in urma cu cinci ani, dar probabil ca traficantii au gasit si alte metode pana in prezent, incheie CNN.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului [VIDEO] Submarine pentru transportul ilicit de droguri.