Uca Marinescu implineste pe 15 mai frumoasa varsta de 70 de ani. Spre deosebire de alti oameni de varsta ei, Uca nu va avea parte de o petrecere obisnuita cu tort si lumanari. Din pacate nici cei apropiati nu-i vor fi alaturi in mod direct.

Asta pentru ca data de 15 mai o gaseste pe Uca in tara Soarelui Rasare, acolo unde a purtat-o itinerariul ales atunci cand s-a hotarat sa faca o calatorie in jurul lumii. Desi nu este acasa, Uca tine legatura cu cei dragi prin intermediul site-ului personal. Asa ca toti cei care o iubesc, o cunosc si o apreciaza pentru ceea ce face ii pot lasa mesaje de felicitare pe site, mesaje pe care Uca le va citi de ziua ei.

In 2000, imediat dupa intoarcerea sa din expeditia efectuata in Australia, Oceania, Tasmania, Papua, Noua Guinee si Noua Zeelanda, Uca Marinescu a fost distinsa cu Trofeul "Femeia anului 2000".

Potrivit Garbo, in 2002, Uca Marinescu a fost decorata de presedintele Romaniei cu Ordinul National de Merit in Grad de Ofiter.