Credinciosii din Emiratele Arabe Unite care merg in moschei pentru a se ruga trebuie sa faca fata furtului de pantofi de marca si foarte scumpi, care sunt revanduti particularilor sau unor ateliere pentru a fi copiati. "Comisariatele de politie primesc in fiecare zi peste 40 de plangeri de la persoane carora li s-au furat pantofii in moschei", a declarat un politist.

Potrivit acestuia, hotii prinsi in flagrant delict au recunoscut ca pantofii erau revanduti unor ateliere din Oman pentru a fi copiati sau vanduti mai ieftin. Numai pantofii foarte scumpi si care nu pot fi gasiti la vanzare in Emirate sunt furati, potrivit politiei. "Politia a plasat oameni la intrarea in moschei in orele de rugaciune, in special vinerea, pentru a incerca sa prinda hotii cu mana in sac", a afirmat un responsabil religios din Dubai.