Temerile medicilor din statul insular au fost starnite de o lista cu problemele medicale care i-au indemnat pe 114 britanici sa-si puna capat zilelor din 2002 incoace, lista intocmita de clinica elvetiana Dignitas - ce ofera servicii de sinucidere asistata - si obtinuta de publicatia The Guardian.
Unii sufereau de boli fatale precum cancer (36), afectiuni ale neuronului motor (27) si scleroza multipla (17). In schimb, alti trei aveau boala Crohn (afectiune inflamatorie intestinala), doi erau tetraplegici, trei sufereau de boli renale - ce pot fi tratate prin dializa sau transplant -, iar un altul de artrita reumatica. In alte cuvinte, nu erau amenintati cu moartea, doctorii spunand ca ar mai fi putut trai zeci de ani.
Documentul i-a determinat pe specialisti sa ceara Institutului National de Sanatate din Marea Britanie ingrijirea mai buna a bolnavilor aflati in stadiu terminal si reaprinderea dezbaterii in jurul unor noi drepturi legale privind moartea asistata pentru ca britanicii, in numar din ce in ce mai mare, sa nu mai fie nevoiti sa apeleze la servicii precum cele oferite de Dignitas.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Clinica sinucigasilor, contestata pentru moartea unor pacienti care ar mai fi avut zeci de ani de trait.