Sexualitate compulsiva (dependenta de sex) este o sexualitate asupra careia oamenii nu mai au control, spun psihiatrii. Si tot ei spun ca au intalnit extrem de putine cazuri declarate in Romania. Asta, explica specialistii, din cauza ca vorbim despre o tripla stigmatizare a omului care sufera de o asemenea dependenta.

„Pentru inceput, avem de-a face cu stigmatizarea omului care se cauta la cap: la noi apar imediat etichetele de nebun, de dus cu capul, de sarit de pe fix. Pe de alta parte, avem de-a face cu stigmatizarea sexualitatii, un tabu in societatea noastra”, explica psihiatrul Eugen Hriscu.

In viziunea sa, al treilea motiv de stigmatizare este cel care decurge din pierderea autocontrolului, acesta fiind motivul pentru care orice om care dezvolta o dependenta - fie ea legata de alcool, de tutun, droguri, jocuri de noroc sau sex - este prost vazut.

O tulburare de control a impulsului

Persoanele dependente de sex au o viata cvasinormala, au slujbe, au familii, iar dependenta se manifesta din cand in cand in intimitate.

„Acesti oameni sufera de o tulburare de control a impulsului. Este o problema de autocontrol, iar pentru noi, ca fiinte umane, autocontrolul este acel ceva care ne permite sa traim unii cu altii, in societate”, mai spune psihoterapeutul Eugen Hriscu.

Formele pe care aceasta dependenta le imbraca sunt fie o sexualitate exacerbata - parteneri multipli -, fie practicarea sexului in conditii de risc. In aceasta categorie intra cei care fac sex in locuri publice, care practica sexul neprotejat, prin asta obtinand o satisfactie suplimentara, din cauza ca-si asuma fie riscul unei sarcini nedorite, fie riscul de a capata boli cu transmitere sexuala sau de a se infecta cu HIV.