Ramasitele decedatilor sunt dispuse intr-un straniu aranjament ce dateaza din secolul al XVI-lea. Atunci, cimitirul manastirii s-a dovedit neincapator, iar calugarii au decis sa mute o parte din morti in galeriile subterane. Ulterior, monahii au descoperit ca o combinatie intre aerul rece din cripte si peretii dintr-un calcar poros determina cadavrele sa se usuce in loc sa se descompuna.

Cimitirul subteran a fost compartimentat cu rigurozitate. Un zid este dedicat femeilor, iar o capela separata virginelor, in timp ce o intreaga sectiune a fost rezervata profesorilor, doctorilor, avocatilor si soldatilor. In aceasta companie selecta se odihneste si Rosalinda, o fetita de doi ani perfect conservata, care a murit, in 1902, de o infectie pulmonara.