S-a observat in ultimii ani ca o tendinta principala a industriei hi-tech este sa creeze obiecte care sa aiba un design special. Este si cazul "calculatorului" Glooo, un aparat care s-a transformat in realitate dintr-o simpla schita realizata, in timpul unui zbor intre Moscova si Helsinki, de catre designerul rus Igor Polyakov. Intre timp, prima schita a fost urmata de multe altele, precum si de cateva imagini tridimensionale, dar si de mai multe descrieri tehnice... iar investitorii nu au intarziat sa apara. Astfel, pana la jumatatea lui 2009 calculatorul cu forma de glob pamantesc ar putea intra in magazinele IT&C.

Dispozitivul, care se afla intr-o faza initiala de creare, se vrea un aparat destinat celor care doresc sa aiba gadget-uri speciale si care comunica foarte mult. Principala functie a lui Glooo este sa ajute utilizatorii sa comunice intre ei, dispozitivul urmand a rula programele Skype si MSN Messenger. Aparatul va permite conectarea unei perechi de casti si a unui microfon, iar cu ajutorul camerei video incorporate aflate la "polul nord" - adica in partea de sus a "calculatorului" - utilizatorii vor putea efectua si conferinte video.