"Inchiderea Planului National de Numerotatie presupune uniformizarea modalitatii de formare a numerelor de telefon din aceste domenii, ceea ce va duce la utilizarea exclusiva a numerelor nationale si la eliminarea numerelor locale", se arata intr-un comunicat al ANRCTI.
Proiectul deciziei privind procedura de solicitare si emitere a licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie (LURN) urmareste asigurarea accesului nediscriminatoriu la resurse de numerotatie al tuturor furnizorilor de servicii de comunicatii electronice destinate publicului, precum si utilizarea rationala si eficienta a acestor resurse. Au fost clarificate drepturile si obligatiile titularilor LURN, precum si drepturile si obligatiile abonatilor cu privire la numerele care le-au fost asignate. Proiectul de decizie nu reglementeaza procedura de acordare a LURN pentru numerele cu valoare economica deosebita si pentru numerele nationale scurte pentru servicii de urgenta si pentru alte servicii armonizate la nivel european, potrivit deciziilor ANRCTI care s-au luat la reuniunea Consiliului Consultativ.
Prin intermediul deciziei privind stabilirea si incasarea tarifelor de utilizare a resurselor de numerotatie, ANRCTI propune introducerea unor tarife privind utilizarea resurselor de numerotatie, pentru a se asigura tratamentul egal al furnizorilor carora li s-a acordat deja dreptul de a utiliza anumite resurse de numerotatie si al celor ce vor solicita astfel de resurse. Tarifele vor fi datorate de la data de 1 iulie 2007, proportional cu numarul lunilor in care titularul LURN beneficiaza de dreptul de utilizare a resurselor de numerotatie in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a deciziei si data de 31 decembrie 2007.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De anul viitor vom suna pe telefonul fix doar cu prefixul de tara.