BlackBerry interzis elitei politice franceze Angajatii din birourile prezidentiale si guvernamentale franceze au fost avertizati ca mail-urile trimise de ei prin intermediul smartphone-urilor risca sa ajunga pe maini gresite. Serviciul de securitate francez SGDN este preocupat de faptul ca aparatele BlackBerry folosesc servere construite in SUA sau in Marea Britanie.

In ciuda interdictiilor, unii oficiali isi folosesc pe ascuns smartphone-urile. "Au incercat sa ne ofere ceva care sa inlocuiasca BlackBerry-urile, dar nu functioneaza", a declarat un oficial, sub protectia anonimatului.

Mai mult de opt milioane de persoane din toata lumea folosesc in prezent aparate BlackBerry, care sunt produse de compania canadiana Research In Motion (RIM). Jacques Myard, membru al UMP (partidul presedintelui Nicolas Sarkozy), a declarat ca politicienii trebuie sa fie constienti ca BlackBerry-urile nu sunt aparate sigure, din punctul de vedere al informatiei procesate prin ele.

RIM a reactionat in fata declaratiilor oficialilor francezi, sustinand ca sistemul de criptare al BlackBerry este "cea mai sigura solutie wireless pentru transferul de date, disponibila in acest moment".