Aceasta tendinta ar putea fi considerata inevitabila, din cauza slabiciunilor grave ale tehnologiilor antivirus. Noile amenintari apar intr-un ritm prea alert, se ascund foarte bine si sunt concepute special pentru a evita programele antivirus de cea mai buna calitate ale unor producatori ca Trend Micro , Symantec sau McAfee. Programele antivirus sunt dependente de procesul permanent de acumulare de informatii - cercetatorii companiilor de securitate descopera amenintarile pe Internet, le analizeaza, actualizeaza listele de semnaturi software si apoi distribuie aceste liste clientilor lor. Unii specialisti considera ca aceasta metoda de lucru nu va mai putea supravietui mult timp.

In prezent companiile mari producatoare de programe antivirus sunt in cautare de tehnologii whitelisting pe care sa le achizitioneze, sau au propriile proiecte in dezvoltare pentru a concura produse ale unor furnizori ca SecureWave, Computer Associates, Bit9 sau AppSense. Companiile mari ca Trend Micro sau Symantec dispun de mijloacele necesare pentru a supravietui sau chiar pentru a beneficia din plin de pe urma acestei schimbari, dar firmele mai mici vor fi puse in reala dificultate.