Intr-o perioada caracterizata de o competitie agresiva si o evolutie tehnologica constanta in domeniul PC-urilor, producatorii au cam neglijat forma in care ambaleaza megabitii. Chiar daca, odata cu trecerea timpului, PC-urile au devenit tot mai ieftine si mai mici ca dimensiuni, schimbari radicale in aspectul exterior al calculatoarelor nu prea au fost facute... pana acum.

Dar tabloul e pe cale sa se schimbe, pe masura ce tot mai multe companii producatoare de computere isi fac curaj sa experimenteze atat cu forme estetice neobisnuite, cat si cu noi modalitati in care consumatorul poate sa utilizeze si sa interactineze cu calculatorul sau personal.

Cea mai noua inventie a companiei Microsoft este un computer complet plat, in forma de masuta de cafea, intitulat Surface. Calculatorul ilustreaza perfect conceptia lui Bill Gates despre "interfata naturala" spre care ar trebui sa se indrepte computerele. Microsoft Surface, al carui ecran de 30 de inci este acoperit cu o bucata de plastic tare, incorporeaza cinci dispozitive cu conexiune wireless Wi-Fi si Bluetooth, care detecteaza miscarea obiectelor. Calculatorul utilizeaza o versiune a sistemului de operare Microsoft Vista, completata cu alte elemente de software Microsoft. Pe masura ce utilizatorii isi misca mainile pe suprafata "masutei", dispozitivele de detectare transforma semnalele in comenzi. De exemplu, utilizatorii pot selecta o culoare, iar apoi o pot folosi in picturi facute cu degetul sau cu o pensula.

Tehnologia wireless transfera pozele stocate in memoria unui telefon sau aparat foto pe ecranul calculatorului Surface, prin simpla asezare a aparatelor pe "masuta". O simpla miscare a mainii pe touch-screen poate mari sau micsora fotografiile. Mai mult, ele pot fi transferate intr-un alt dispozitiv hardware, asezat tot pe Surface, prin simpla glisare a pozelor cu degetele, cam cum faci cu fotografiile obisnuite pe o masa.