Operatorii de telefonie mobila Cosmote si Telemobil au ajuns la un acord verbal pentru incheierea litigiului privind interconectarea, care a dus la intreruperea temporara a apelurilor intre clientii celor doua retele, la inceputul lunii martie, au declarat reprezentantii firmelor, citati de Mediafax.
Acordul scris va fi stabilit in saptamanile urmatoare. Partile nu au oferit detalii asupra termenilor acordului. Intreruperea conexiunilor intre Telemobil, operatorul retelei de telefonie mobila Zapp, si Cosmote Romania s-a datorat imposibilitatii de a ajunge la un acord cu privire la nivelul taxelor de interconectare intre cele doua retele. ANRCTI a decis, la 2 martie, reluarea conexiunilor intre Telemobil si Cosmote Romania dupa ce primul operator le-a intrerupt la 1 martie, ora 00:00.
Legaturile de interconectare intre cei doi operatori de telefonie mobila au fost restabilite in 2 martie, ora 12:00, in baza deciziei ANRCTI. In acest interval de timp, utilizatorii celor doi operatori nu au avut posibilitatea sa efectueze apeluri intre cele doua retele.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cosmote si Telemobil s-au inteles asupra interconectarii.