Cum va arata 2010 in piata de media si publicitate din Romania?
"Majoritatea va incerca sa supravietuiasca, nu stiu insa cati vor supravietui. Sa speram ca si industria de comunicare va intra pe un trend ascendent in a doua jumatate a lui 2010. Cred insa ca 2010 va fi un an mai dificil decat 2009, pentru ca suntem la fundul sacului si va urma o lupta intre agentii pe clienti, asa cum vedem in alte domenii – auto, telecomunicatii. Ce mi se pare rau pentru acest an este faptul ca ne-am reintors la <era bingo>, genul de emisiuni TV care erau promovate pe la sfarsitul anilor ’90. Acum au reaparut, le consider un <exponent> al saraciei populatiei", sustine Laura Badea.
Laura Badea propune doua scenarii in acesta ecuatie a revigorarii mass-media in decursul anului viitor, dupa ce anul acesta "toata lumea a fost sub presiunea costurilor, cu ochii pe performanta". "Criza e un mediu nou pentru noi. Se vorbeste de criza din a doua jumatate a anului trecut, insa putini au estimat corect cat de mare va fi impactul si inca suntem sub semnul incertitudinii", noteaza specialista de la Omnicom Media Group Romania, pentru Wall-Street.ro.
"Mediul politic si apoi mediul economic vor determina revenirea industriei. Publicitatea isi revine ultima in aceasta ecuatie. Scenariul optimist se refera la o revenire a industriei in a doua jumatate a anului viitor, iar cel pesimist – sa continue criza din publicitate pana in 2011", spune Laura Badea, din perspectiva unui scenariu privit printr-o lentila optimista si alta sumbra.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Semn de saracie - revenirea emisiunilor TV din "era bingo".